Soţii vârstnici, de religie ortodoxă, care aniversează, în acest an, 50 de ani de la săvârşirea Sfintei Taine a Cununiei vor fi şi în acest an, sărbătoriţi, într-un cadru religios, la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”. În acest sens, cei care doresc să participe la „Cununia de Aur”, trebuie ca, până la 31 mai, să ia legătura cu preotul Corneliu Gârbacea de la Biserica din strada Alexandru Odobescu nr. 10, cartierul Valea Cetăţii, în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbătoare între orele 9 – 12 şi 18 – 19. De asemenea, informaţii se pot obţine şi la numerele de telefon: 0268.331.575; 0268.321.626; 0368.800.177; 0368.800.096; 0744.326.262; 0721.212.644. Cununia de Aur este organizată, din 2007, în prima duminică a lunii iulie, prin Fundaţia „Sf. Constantin şi Elena – Valea Cetăţii – Braşov”, fondată în anul 2004, ce are scop religios-filantropic. În cei cinci ani, s-a săvârşit „Cununia de Aur” pentru 83 de perechi care au aniversat cincizeci de ani de împreună vieţuire. Soţii vârstnici, de religie ortodoxă, care aniversează, în acest an, 50 de ani de la săvârşirea Sfintei Taine a Cununiei vor fi şi în acest an, sărbătoriţi, într-un cadru religios, la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”. În acest sens, cei care doresc să participe la „Cununia de Aur”, trebuie ca, până la 31 mai, să ia legătura cu preotul Corneliu Gârbacea de la Biserica din strada Alexandru Odobescu nr. 10, cartierul Valea Cetăţii, în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbătoare între orele 9 – 12 şi 18 – 19. De asemenea, informaţii se pot obţine şi la numerele de telefon: 0268.331.575; 0268.321.626; 0368.800.177; 0368.800.096; 0744.326.262; 0721.212.644. Cununia de Aur este organizată, din 2007, în prima duminică a lunii iulie, prin Fundaţia „Sf. Constantin şi Elena – Valea Cetăţii – Braşov”, fondată în anul 2004, ce are scop r