Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotie la drumul mare pe strazile orasului

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 2 octombrie 2005 ·

•Diferite persoane incearca sa obtina bani pe spinarea iesenilor •Tot mai multi comercianti ambulanti de aparate foto incearca sa tepuiasca trecatorii •Toate aceste lucruri se intampla fara ca autoritatile sa intervina

Tot mai multi ieseni sunt agasati de indivizi cel putini dubiosi care propun o super-afacere, anume achizitionarea la pret de chilipir a unui aparat de fotografiat. Este vorba de aparate de fotografiat contrafacute, cumparate la preturi de nimic si apoi vandute apoi la preturi mult mai mari. Una dintre persoanele care incearca sa faca un ban prin aceasta metoda este si Robison Ene, ce sustine ca este originar din Ialomita. Acesta incerca ieri sa comercializeze astfel de aparate. Potrivit comerciantului, pretul este o nimica toata. "Valoreaza peste 300 Euro, dar am nevoie de bani si il dau numai cu o suta. Pomana curata", incerca Ene sa isi laude marfa. Dupa ce a aratat si o chitanta cu care a fost cumparat aparatul, lucrurile erau total diferite. Pentru patru aparate achizitionate a platit doar un milion lei (100 lei noi), adica ar veni 250 mii lei (25 lei noi) bucata. Din pacate, sunt tot mai multe persoane care iau astfel de tepe, lasandu-se convinsi de vanzatori. Cu toate acestea, nimeni nu ia nici o atitudine pentru a stopa fenomenul. Politia, cea care ar trebui sa intervina, sta cu mainile in san fara sa aiba habar ce se intampla pe strazile municipiului. "Exista asa ceva? Noi nu stim nimic, dar o sa vedem daca chiar sunt", a declarat profund uimit inspectorul Daniel Brujbu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi. Daca fenomenul ar fi izolat nu s-ar pune semne de intrebare cu privire la activitatea agentilor de politie. Dar fenomenul ia amploare, zilnic putand fi vazuti indivizi de genul lui Ene care incearca sa convinga pe ieseni. Foarte multe persoane cad in plasa comerciantilor, deoarece aparatele po

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 26 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 38 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 49 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 52 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 45 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum 3 ore
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°