Un bărbat din Craiova a fost accidentat grav ieri după ce a încercat să treacă printre un autoturism şi un camion cu scuterul pe care îl conducea, fiind lovit de acestea. Ion Bârlogeanu, de 55 de ani, din Craiova, conducea ieri, în jurul orei 12.00, un scuter, pe strada Caracal din Craiova, dinspre Uzina Ford către centru. Conform poliţiştilor de la Rutieră, în zona Târgului Comercial Bănie, bărbatul a încercat să depăşească, trecând printre ele, un VW Passat şi un camion care circulau regulamentar pe banda 3, respectiv 2, în aceeaşi direcţie de mers. Scuterul condus de Bârlogeanu a fost acroşat de Passatul condus de Alin Berbecel, de 23 de ani, din Craiova, după care s-a dezechilibrat şi a fost acroşat şi de camion. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde a rămas internat. Un bărbat din Craiova a fost accidentat grav ieri după ce a încercat să treacă printre un autoturism şi un camion cu scuterul pe care îl conducea, fiind lovit de acestea. Ion Bârlogeanu, de 55 de ani, din Craiova, conducea ieri, în jurul orei 12.00, un scuter, pe strada Caracal din Craiova, dinspre Uzina Ford către centru. Conform poliţiştilor de la Rutieră, în zona Târgului Comercial Bănie, bărbatul a încercat să depăşească, trecând printre ele, un VW Passat şi un camion care circulau regulamentar pe banda 3, respectiv 2, în aceeaşi direcţie de mers. Scuterul condus de Bârlogeanu a fost acroşat de Passatul condus de Alin Berbecel, de 23 de ani, din Craiova, după care s-a dezechilibrat şi a fost acroşat şi de camion. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde a rămas internat.