Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADN la borna 60

Publicat in Viata Medicala, miercuri 22 mai 2013 ·

La 25 aprilie 1953, Francis Crick şi James Watson publicau, în revista Nature, un articol de o pagină despre care se credea că avea să revoluţioneze cercetarea biologică. Plecând de la munca lui Rosalind Franklin şi a lui Maurice Wilkins, aceştia descoperiseră structura dublu spiralată a ADN, oferind o primă înţelegere a modului în care organismele moştenesc şi stochează informaţia biologică. Însă, 60 de ani mai târziu, a avut oare această descoperire impactul pe care întreaga lume îl aştepta? Mass-media a sărbătorit cu multă pompă a 60-a aniversare a publicaţiei, adresând urale reuşitei care „a inaugurat era geneticii“ şi numind-o „una dintre cele mai importante descoperiri ştiinţifice din toate timpurile“. Ziarul englez The Guardian a folosit chiar titlul: „La mulţi ani, ADN! Momentul de aur care ne-a schimbat pe toţi“. Într-o oarecare măsură, au dreptate. Descoperirea stă la baza geneticii şi a inaugurat noi şi promiţătoare domenii de cercetare, cum ar fi biologia sintetică, în cadrul căreia sistemele biologice sunt create sau modificate pentru a îndeplini anumite funcţii. Totodată, a facilitat o serie de inovaţii importante, cum ar fi tratamentul farmacogenetic al cancerului, prin care medicamentele vizează defectele genetice specifice din celulele canceroase. În plus, ADN a dobândit un oarecare aer mistic în cultura populară. După cum arată Dorothy Nelkin şi Susan Lindee, a devenit o entitate sacră – echivalentul modern al sufletului din creştinism, esenţa unui individ. Deşi unele forme de determinism biologic, cum ar fi credinţa că rasa sau sexul dictează destinul unei persoane, au fost respinse la scară largă, ideea că o persoană poate fi predispusă genetic, de exemplu, să acumuleze datorii, să devină un dictator nemilos sau să voteze mereu în alegeri rămâne acceptabilă, din punct de vedere social. Însă, aproape de la început – şi, mai int

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 56 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 36 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum 37 minute
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°