Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Ureche, avizat ca ambasador în Kazahstan, după o dispută despre cuvântul "kazahstanez"

Publicat in Gandul, marți 6 martie 2012 ·

Nicolae Ureche, propus ambasador în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan a anunţat, marţi, că problema datoriei Rompetrol ar putea fi rezolvată până în mai, el primind aviz pozitiv din partea Comisiilor de politică externă la finalul unei audieri marcate de o dispută privind termenul "kazahstanez".

Ureche a declarat că cel mai important partener economic al României din Caucaz şi Asia Centrală este Kazahstanul, ţară ale cărei investiţii în România se cifrează în jur de patru miliarde de dolari.

"Principalul obiectiv de mandat va fi, desigur, conservarea şi încurajarea amplificării prezenţei kazahstaneze în România în plan economic", a spus el.

Diplomatul s-a referit şi la problema datoriei Rompetrol. "Rompetrol este proprietatea statului kazahstanez şi relaţiile merg excelent, cu tendinţă de creştere. Există un singur litigiu – o datorie istorică a Rompetrol Rafinare către statul român - care este pe cale de a fi soluţionat pe cale amiabilă. În fapt, se aştepta realizarea în această lună a vizitei preşedintelui Nursultan Nazarbayev la Bucureşti şi din acest context s-a negociat. Din nefericire, vizita s-a anulat pentru luna mai. Dar şi această problemă o să fie soluţionată", a spus el.

Ulterior, răspunzând unei întrebări a unui parlamentar, Ureche a spus că problema datoriei Rompetrol, "care este de vreo 700 de milioane de dolari", este pe cale de finalizare.

"Partea kazahstaneză, care până acum avea reticenţe şi venea cu tot felul de pretenţii, dintr-o dată, fiind vizita preşedintelui, a manifestat mai multă deschidere. Şi există şanse reale ca, până în luna mai, problema să fie rezolvată pe cale amiabilă", a spus el.

Diplomatul a fost corectat de senatorul Georgică Severin, care i-a atras atenţia că potrivit DEX, se zice corect "kazah", nu "kazahstanez".

Ureche a spus că nu doreşte să deschidă "o discuţie filologică K

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum o ora
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 48 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 35 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°