Pe data de 5 septembrie, Paavo Järvi, dirijorul laureat cu Grammy, urcă pe scena Festivalului Internațional “George Enescu” alături de celebra Orchestre de Paris.
A mai rămas mai puțin de o lună până la începutul Festivalului Internațional „George Enescu”, iar unul dintre evenimentele cele mai așteptate este concertul din data de 5 septembrie, ora 19.30, de la Sala Mare a Palatului, care îi aduce la București și pe doi dintre cei mai talentați soliști ai lumii: Vilde Frang (vioară) și Thierry Escaich (orgă).
Considerat un dirijor al emoțiilor puternice, Paavo Järvi este unul dintre cei mai bine cotați muzicieni ai momentului, fiind distins cu un Premiu Grammy. Concertul pe care îl va dirija pe 5 septembrie, de la ora 19.30 la Sala Mare a Palatului din București în cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii prezintă publicului și una dintre cele mai bine cotate orchestre ale lumii la nivel mondial, Orchestre de Paris.
Cu un program care reunește lucrări de Berlioz, Britten și Saint-Saëns, concertul aduce în prim plan două compoziții în egală măsură speciale și spectaculoase: Concertul pentru vioară și orchestră în Re minor, op.15 de Benjamin Britten, care o va avea ca solistă pe Vilde Frang și impunătoarea Simfonie Nr. 3 cu orgă în Do minor, op.78 de Camille Saint-Saëns – solist Thierry Escaich.
La concertul din 5 septembrie încă mai există bilete acestea fiind disponibile pe siteul Eventim.