Producătorii de energie fotovoltaică îşi vor pierde acreditarea şi nu vor mai primi certificate verzi dacă nu vor dovedi că terenurile pe care sunt amplasate panourile fotovoltaice nu fac parte din circuitul agricol. Sursa: Reuters
Potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), publicat luni în Monitorul Oficial, documentaţia de acreditare trebuie să includă "dovada că terenurile pe care sunt situate centralele electrice fotovoltaice nu se află în circuitul agricol la 31 decembrie 2013", relatează Agerpres.
În plus, măsura se aplică şi operatorilor care sunt acreditaţi deja şi produc energie în prezent. Documentele justificative privind încadrarea terenurilor trebuie trimise până la 15 ianuarie 2014.
"Operatorii economici acreditaţi de ANRE până la 31 decembrie 2013 au obligaţia de a transmite, până la data de, documentul justificativ care atestă că terenurile pe care sunt situate centralele electrice fotovoltaice nu se află în circuitul agricol la 31 decembrie 2013", se arată în document.
Autorităţile limitează boom-ul investiţiilor
O altă prevedere importantă este legată de capacităţile noi care vor fi aprobate. Astfel, ANRE va aproba proiecte până la atingerea capacităţilor instalate stabilite pentru fiecare an calendaristic, prin hotărâre a Guvernului, pe baza datelor actualizate din Planul naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile (PNAER).
Cu alte cuvinte, nu vor mai primi acreditare un număr nelimitat de proiecte, cum era până acum, ci doar atâtea proiecte cât este nevoie pentru ca România să-şi atingă în acel an ţinta privind producţia de energie.
În cazul în care se constată atingerea nivelului respectiv, ANRE sistează procesul de acreditare, iar cei care nu au mai apucat să obţină acreditarea se înscriu pe o