Atacantul spaniol Fernando Torres e considerat de presa engleză eroul echipei de fotbal Chelsea Londra din meciul cu Steaua de aseară. Torres a marcat golul calificării, a ratat un penalty şi a tras echipa după el în repriza secundă. Sursa: Reuters
Jurnaliştii englezi subliniază aportul lui Torres după Chelsea - Steaua 3-1, din manşa secundă a optimilor de finală ale Europa League, rezultat în urma căruia gruparea de pe "Stamford Bridge" merge mai departe.
"Fernando Torres a salvat-o pe Chelsea de dezastru în Liga Europa, eliminând-o pe Steaua", a scris The Sun.
"Steaua a făcut din nou situaţia dificilă pentru Chelsea, dar de această dată am avut parte de noutatea unui gol al lui Fernando Torres, apoi lui Fernando Torres i-a sângerat nasul, iar apoi Fernando Torres a ratat un penalti", a notat The Telegraph.
"Torres salvator, Chelsea supravieţuieşte şi se califică în sferturi" - Daily Mail
"Torres, eroul meciului" - Daily Mirror