Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANL-istii pascaneni cu datorii, nevoiti sa-si achite restantele ca sa nu fie evacuati

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 21 decembrie 2012 ·

Mircea Zuzan In cursul zilei de ieri, membrii Comisiei economice din cadrul Consiliului Local Pascani au dat vot favorabil pe toate proiectele de hotarare ce urmeaza a fi discutate mâine în sedinta ordinara de Consiliu Local. Printre cele mai importante proiecte de hotarâre care au primit acordul membrilor comisiei, se numara si amenajarea unui heliport în spatele Spitalului Municipal de Urgenta Pascani, investitie asigurata cam 50% de la bugetul judetean, iar restul de la bugetul local. Un alt proiect destul de important care a fost votat de catre consilieri este cel privind situatia chiriasilor ANL, care înregistreaza datorii la chirie. In urma unor discutii pe aceasta tema, alesii au stabilit sa le ofere chiriasilor posibilitatea achitarii chiriei prin esalonare. Cei care nu vor respecta graficul atunci, vor fi trimisi în instanta iar dupa caz, vor fi evacuati.

Secretarul Primariei, Mircea Zuzan, s-a aratat nemultumit de conducerea regiei, precizând faptul ca s-a ajuns la asemenea datorii, datorita faptului ca nu s-au luat masuri la timp. „Ar trebui trasi la raspundere directorii de regie. Cum s-a putut ajunge la aceste sume atat de mari, fara ca nimeni sa nu ia nicio masura in timp? Nu o sa se plateasca în continuare si atunci or sa vina la viitorul mandat de consilieri si o sa ceara o noua esalonare. Sunt persoane care au platit. Ele ce vor face? În loc sa fie date locuintele unor persoane care au nevoie, cum ar fi un medic de la Spitalul de Urgenta, care si plateste, s-au dat cum s-au dat”, a spus in plenul sedintei Mircea Zuzan. Presedintele Comisiei, Vasile Haldan, a atras atentia asupra faptului ca la vremea împartirii acelor apartamente, chiar el, Mircea Zuan, a facut parte din comisie si din CA-ul RAGCL. Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate de membrii comisiei, urmand ca decizia finala pe ele sa fie luate de catre consili

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 26 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°