La 65 de ani de la atacarea Uniunii Sovietice de catre Germania hitlerista, circumstantele declararii celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si consecintele conflagratiei - cu "bataie" pana in prezent - sunt departe de a fi lamurite. Cu o singura exceptie: istoricii admit la unison ca evenimentele pe care le-a adus ziua de 22 iunie 1941 au schimbat fata lumii. In rest, se stie: opiniei publice i s-a inculcat, decenii la rand, ideea ca Hitler a fost agresorul, adevar axiomatic din moment ce armata germana a lovit prima, prin surprindere; desi fusese prevenit, in repetate randuri si pe diferite canale, ca URSS va fi atacata, inclusiv cu indicarea datei exacte, Stalin a refuzat sa creada, fiindu-i imposibil sa-si imagineze ca germanii vor incalca pactul Ribbentrop-Molotov (care le dadea partenerilor mana libera in sfera de interese a fiecaruia, precizata in anexa secreta); pus in fata faptului implinit, dictatorul de la Kremlin ar fi suferit un soc atat de puternic incat s-ar fi izolat in "datcea" - vila personala de la Kuntevo, langa Moscova, neprimind pe nimeni zile in sir; dupa incheierea razboiului, Stalin a refuzat sa primeasca, la 24 iunie 1945, marea parada a Victoriei desfasurata in Piata Rosie, el, Comandantul Suprem, asistand pur si simplu ca spectator la onorurile care i se acordau loctiitorului sau la comanda, maresalul Gheorghi Jukov, delegat de seful suprem! Zeci de ani s-a afirmat, pe toate canalele, ca Armata Rosie a fost surprinsa pe picior gresit atat ca nivel al dotarii, cat si prin precaritatea pregatirii cadrelor de comanda, cele ramase dupa decimarea elitei militare in timpul "Marii Epurari" din 1936/1937, cand au fost ucisi maresali ca Tuhacevski, Yakir sau Blucher, impreuna cu generali si ofiteri - in total peste 40.000 de "epurati". S-a vorbit despre mediocritatea lui Stalin in calitate de comandant, a fost speculat gestul sau de a-si anunta inte