În perioada 1950-1953, foştii deţinuţi politic închişi în lagărul de muncă forţată de la Recsk (Ungaria) au fost supuşi unor munci extenuante în mine. „Weekend Adevărul“ vă prezintă o frescă tulburătoare din acest absurd univers concentraţionar maghiar.

În 1950, József Dóbo-junior prinde curaj. Dóbo, cu eticheta de „duşman al poporului“, un vehement opozant al regimului comunist maghiar, este printre primii închişi în cel mai mare lagăr de muncă forţată: cel de la Recsk, o comună situată în partea de nord a Ungariei.

Dar Dóbo e primul care se opune condiţiilor mizerabile în care trăieşte. Nu mai rezistă. Fără niciun plan, reuşeşte să scape de sub privirile aspre ale gardienilor în uniforme ÁVH (n.r. – Serviciul Securităţii Statului, echivalent al KGB-ului rusesc), cu mitraliere pe umăr, şi să treacă dincolo de cele două garduri cu sârmă ghimpată, înalte de trei metri. Dóbo este, din nou, liber.

Euforia nu durează mult, pentru că, după ce află că familia sa este arestată, se predă autorităţilor. E readus în lagăr şi, în mijlocul a două sute de deţinuţi împărţiţi în două coloane, Dóbo e nevoit să alerge dintr-o parte în alta, ca să primească lovituri cu pumnii şi picioarele de la colegii săi. Colegii erau obligaţi să lovească la rândul lor. După această „lecţie de disciplină“, este ridicat de jos şi înfăşurat într-un cearşaf.

Recsk, cel mai mare lagăr maghiar

Cazul lui József Dóbo-junior a fost comun tuturor celor care au trăit, pe pielea lor, rigorile comuniştilor maghiari în lagărele existente în Ungaria, începând din 1945. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ungaria, ca şi România, a ajuns sub ocupaţie sovietică. Şi, ca orice stat peste care s-a lăsat Cortina de Fier, în cinstea prieteniei care-i leagă de Stalin şi de poporul rus şi, poate cel mai cinic, în cinstea „libertăţii“ aduse de aceştia, î