•Daca contestatiile nu vor fi rezolvate, conducerea va fi data in judecata
Cei opt angajati ai Centrului de Transfuzie a Sangelui care au fost disponibilizati incepand cu 1 iulie contesta decizia luata de conducere. Ei au adresat in scris contestatiile catre forul superior al centrului de la Bucuresti, criticand criteriile pe baza carora s-au facut reducerile de personal. "Noi cerem reducerea activitatii personalului TESA la jumatate de norma sau sa se faca disponibilizarea prin pensionare. La Bacau, de exemplu, s-au disponibilizat posturile vacante", au declarat acestia. Reamintim ca patru asistente medicale si inca alti patru angajati ai centrului au fost disponibilizati, conform deciziei Institutului de Transfuziologie Bucuresti, de care apartine centrul iesean. Sindicatul Sanitas a fost impotriva acestei hotarari inca de la inceput, considerand ca, mai intai, trebuia sa aiba loc o negociere. Pentru a se lamuri problema, conducerea Sindicatului Sanitas a cerut federatiei sa trimita o comisie la Iasi, in vederea analizarii situatiei existente. Totodata, in cazul in care decizia nu va fi anulata, Sanitas va apela la forurile internationale. Imediat dupa hotararea luata, cei opt angajati ai centrului au declansat o greva spontana care s-a finalizat cu tot atatea sanctiuni din partea conducerii. Sapte dintre ei au primit "mustrare", iar al optulea "avertisment", dupa ce fusese, mai intai, mustrat pentru comportamentul sau fata de directorul institutiei. Asistenta medicala sanctionata de doua ori va trimite, astazi, contestatie la Bucuresti. In cazul in care contestatiile nu sunt rezolvate in 30 de zile, cei opt vor actiona in judecata conducerea Centrului de transfuzie.
Cristian DONOSE
•Daca contestatiile nu vor fi rezolvate, conducerea va fi data in judecata
Cei opt angajati ai Centrului de Transfuzie a Sangelui ca