...vorbeste cînd una, cînd cealaltă, de-abia se cunosc si au atîtea să-si spună, este îmbelsugata, nesecata conversatie a femeilor, pare un fleac, asa gîndesc bărbatii, ei nu-si dau seama că taifasul acesta e cel care tine lumea pe orbita ei...
(Josă Saramago, Memorialul mînăstirii)
PERSONAJUL feminin îsi face intrarea în lume tăifăsuind. Conform traditiei literare bărbatul, "slab de înger si tare de virtute", cum spune Sadoveanu, tace si face; cu femeia lucrurile stau în genere pe dos si de aceea, cînd se adună două-trei femei la un loc, ele încep să vorbească, să bîrfească, să povestească sau, cun spun primii nostri romancieri, să ciripească asemenea unui stol de vrăbii. Ciripind, le încîntă bărbatilor urechile cu muzica genuină a glsului lor, fără a ajunge la coerenta sensurilor. Cînd depăsesc faza ciripitoare a capacitătii de a comunica, le pîndesc numai primejdii: atunci devin intrigante sau pretioase ridicole sau tragice prezicătoare si, oricum, îsi pierd nespus de atrăgătoarea inocentă. Prejudecata distinctiei între vir si femina după criteriul faptic o are si Hortensia Papadat-Bengescu care prin personajul unei romanciere, fără doar si poate porte-parole a autoarei, spune: "Studiul femeii mi-a părut totdeauna mai interesant decît al bărbatului, fiindcă la bărbati faci înconjorul faptelor si faptele sunt rareori prea interesante, pe cînd femeia are o rezervă bogată de material sufletesc...". Există si un avantaj al acestei imagini a femininului. Dacă materia primă din care e făcută femeia în literatură e vorba usoară si nu fapta grea, (verba volant e probabil polul femininului, în timp ce scripta manent e masculinul), femeia scapă de acuzele potrivite cu oamenii de actiune, bărbatii. Asa se explică de ce toate avatarurile lui Dinu Păturică sînt masculine. Neagu Bolboacă (eroul lui Bujoreanu) sau Pascal Biloiu (er
