Colega mea de bancă din liceu a învăţat devreme negustoria morală.
Sâmbăta, dacă pierzi vremea în parcarea de la mall (nu ştiu de ce-ai face asta, dar mă rog, e multă lume necăjită), ai să asişti la două tipuri de tranzacţii. Una e bascularea cumpărăturilor în portbagaj, cealaltă e schimbul de copii dintre mamele şi taţii pe care soarta şi tribunalul i-au descăierat la timp.
„Avem cinci copii!", mi s-au grozăvit odată nişte artişti, pe când le luam un interviu, ei fiind căsătoriţi buştean de ceva vreme. Am dat să cad de pe scaun, copleşită de prolifica reproducere. Când am măsurat cu coada ochiului tăliuţa şi cariera ei, am constatat că nu păreau deloc maltratate de cinci sarcini duse la termen. Dar se purtau amândoi de parcă ar fi stat grămadă pe acelaşi cuibar toată viaţa.
Curioasă ca o veveriţă, m-am mai interesat şi eu, prin mijloace specifice. Şi am aflat că, de fapt, ea avea un copil din prima aventură (în vremuri aspre, când erau prea multe decrete şi prea puţine contraceptive), el avea trei iezi cucuieţi din prima căsnicie, apoi mai făcuseră unul împreună, pentru conformitate. Mai mult, dintre cele cinci progenituri, numai una avea domiciliul stabil cu mami şi cu tati. Al ei era student şi se mutase deja cu una, ai lui erau la mă-sa, iar al lor n-avea de ales, deci.
Cei cinci cârlani nu se întâlniseră niciodată în jurul aceleiaşi mese, fiindcă războiul rece - care înlocuise de vreo doi ani războiul opărit - şedea în calea fericirii lor mixte. Fosta lui nevastă n-avea niciun chef ca puişorii ei să stea prea mult cu actuala. Iar tatăl primului ei băiat nu-l suporta pe copilul ei comun cu actualul. Era o vraişte totală, ăsta micu' nu pricepea nimic, îl intoxicaseră cu mândria că mai are patru fraţi, dar lui nu-i ieşeau la socoteală niciodată şi habar n-avea pe unde umblă toţi brambura.
Copiii ăstuia cu care făcusem interviul er