Sînt acolo mereu, îi ştim. "Băieţii" pe care nu vrei să îi întîlneşti cînd te întorci de la facultate, oamenii care îşi poartă de cele mai multe ori statusul pe omoplaţi şi nu pe Facebook, anii de închisoare rezumaţi în zîmbete iscoditoare şi dezinteresate. De obicei stau la colţul străzii, ăla unde umbra mai degrabă te descoperă decît să te acopere, sînt gălăgioşi şi nu ştii niciodată din ce îşi fac banii. Nu contează etnia, ci doar prezenţa lor feudală, de patroni ai tîrgului, de oameni care ştiu cînd şi cum pămîntul se învîrte în direcţia lor. Sîntem prea obosiţi să îi băgăm în seamă, plecăm şi îi ascundem sub preşul propriei conştiinţe.

Ne este teamă să intervenim şi ne ruşinăm şi pentru ei cînd se întîmplă tragedii. Blamăm în hashtagul de pe twitter şi pe bloguri, dar trecem pe cealaltă parte a străzii cînd ei încearcă să parcheze BMW-urile de Satu Mare pe locurile persoanelor cu handicap. Au afaceri cu mafia locală, centrală şi toate la un loc, se desprind într-o castă a nesimţirii şi se alimentează din propria noastră indolenţă. Cum a ajuns Chauncey Hardy mort în 24 de ore? A săvîrşit păcatul suprem, a vorbit cu o fată, a atacat proprietatea închipuită a oamenilor de Neanderthal din comună.

Odată, poate la finalul răbdării, atunci cînd România noastră se va plictisi de întimidare, gălăgie şi lipsă de bun-simţ, poate că nu vom mai dormi aşa bine după o ştire de acest tip. Poate vom reuşi să spunem un "stop" real nepăsării. Pînă atunci, să ne întoarcem pe Facebook şi la mesajele de 140 de caractere.

Sînt acolo mereu, îi ştim. "Băieţii" pe care nu vrei să îi întîlneşti cînd te întorci de la facultate, oamenii care îşi poartă de cele mai multe ori statusul pe omoplaţi şi nu pe Facebook, anii de închisoare rezumaţi în zîmbete iscoditoare şi dezinteresate. De obicei stau la colţul străzii, ăla unde umbra mai degrabă te descoperă d