Deputatul PNL Adriana Săftoiu a citit, ieri, în plen o falsă declaraţie politică pentru a atrage atenţia asupra scăderii rolului parlamentului.
“Există parlamentari care se laudă la finalul mandatului cu 120 de declaraţii politice, fără nici o valoare. În mod normal ar trebui să existe o dezbatere în urma acestor declaraţii politice, ar trebui să fie luate o serie de măsuri dacă în text există sesizări serioase”, crede Adriana Săftoiu.
În orice caz, câteva din afirmaţiile Adrianei Săftoiu, luate din discursurile unor politicieni americani, ţinute de-a lungul timpului, ar fi trebui să îi pună pe gânduri pe colegii săi, însă aceştia au aplaudat-o. “Fiecare naţiune, indiferent de regiune, are acum de luat o decizie: ori sunteţi cu noi ori sunteti cu teroriştii.”
“Arborii de tişă de Pacific pot fi tăiaţi sau procesaţi pentru a se obţine o importantă substanţă chimică, taxolul, care poate vindeca anumite forme de cancer pulmonar, ovarian şi de san la pacienţi care, netrataţi astfel, ar muri.”. “Nu ne îndoim că fiecare american ştie că sclavia este injustă şi am plătit un preţ teribil pentru ea şi trebuie să continuăm să remediem această situaţie. “ Cu toate acestea, Daniela Popa (PC) care a condus sesiunea de ieri de declaraţii politice a declarat că nu a sesizat nimic neobişnuit.