Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţie tensionată Geoană-Băsescu pe tema dosarelor lui Năstase şi eventuala lor publicare

Publicat in Bursa, luni 28 martie 2011 ·

Şeful statului l-ar fi ameninţat pe Mircea Geoană că "dă drumul în public" dosarelor lui Adrian Năstase, pentru a-i demonstra că plângerile penale împotriva fostului premier sunt de la membri PSD, conform unei relatări a şefului ANI, Cătălin Macovei, preluată de diplomaţii americani la Bucureşti.

Informaţia apare într-o relatare publicată de Hotnews, care citează o telegramă "wikileaks" transmisă de misiunea diplomatică de la Bucureşti către Departamentul de Stat de la Washington.

"Geoană şi alţi PSD-işti s-au plâns că dosarul Năstase este politic. Băsescu ar fi replicat tăios: < Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public - fiecare dintre plângerile penale împotriaă lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu >", se arată într-o telegramă a misiunii diplomatice a SUA în România din 2009, clasificată drept "Confidenţial". Subiectul telegramei: "O furtună perfectă: corupţia, statul de drept şi reforma justiţiei se află în prim-plan în România".

Autorul telegramei îi atribuie această informaţie preşedintelui ANI, Cătălin Macovei, cu care ar fi avut o discuţie după o şedinţă pe tema Justiţiei între preşedinte şi şefii mai multor instituţii cu atribuţii în acest domeniu.

"Pe 17 februarie, preşedintele Băsescu a convocat de urgenţă < a Justice Summit > la Palatul Cotroceni, pentru a aproba un plan de acţiuni care să trateze reformele din sectorul justiţiei. Întâlnirea i-a adus împreună pe ministrul Justiţiei Predoiu, procurorul general Kovesi, şeful DNA Morar, şeful ANI Macovei, preşedintele Senatului Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, preşedintele comisiei juridice Daniel Buda, preşedintele CSM Virgil Andreieş şi vicepreşedintele CSM Bogdan Licu", explică autorul telegramei.

Autorul povesteşte apoi că oficialii Ambasadei americane de la Bucureşti s-au întâlnit separat cu trei dintre

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 59 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 24 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 53 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 7 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°