Adevarul.ro vă prezintă, începând cu această ediţie a UEFA Champions League şi Europa League, un inedit concurs de pronosticuri sportive. În fiecare zi când vor exista meciuri în cele două competiţii, două vedete, una din fotbal şi alta din extra-fotbal, vor încerca să „prindă” cât mai multe rezultate corecte.
Cititorii Adevarul.ro pot paria alături de cele două personalităţi din lumea sportului urmând ca, la finalul fiecărei runde, să fie desemnaţi câştigătorii. Pentru a doua etapă din Champions League se vor afla faţă-n faţă preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu.
Dumitru Dragomir a ales să meargă pe mâna formaţiilor care evoluează în deplasare, marţi-seară, acordând credit oaspeţilor. „Fiorentina are un meci foarte greu, cu Liverpool, şi nu văd cum ar putea marca Mutu, dacă ar fi fost apt de joc. Formaţia din Anglia are prima şansă”, este de părere preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
Dragomir o vede pe Internaţionale Milano câştigătoare în partida cu Rubin Kazan, italienii părând să nu aibă probleme în deplasarea din Rusia. Sevilla va obţine şiu ea trei puncte, în opinia şefului Ligii, şi se va impune la Glasgow în disputa cu Rangers.
Referitor la meciul Unirea – VfB Stuttgart, Dumitru Dragomir a declarat pentru adevarul.ro: „Eu cred că echipa din Urziceni are forţa de a obţine un punct cu nemţii. Un rezultat de egalitate mi se pare echitabil”, a precizat oficialul.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, este mai optimist în ceea ce priveşte întâlnirea dintre Unirea şi Stuttgart. „Sunt convins că în acest meci se va marca, nu are cum să se termine 0-0. Sunt două echipe puternice, cu forţă ofensivă şi vor înscrie cel puţin un gol, cu siguranţă”, este de părere Gaţu.
Oficialul FRH a pronosticat un rezultat de egalitat