De generaţii şi generaţii, in fiecare an, in a treia duminică a lunii septembrie, la Baia de Fier vuieşte Gorjul de căntecele şi jocurile ce prăznuiesc intorsul oilor de la munte. Invitaţi de peste şapte sate şi şapte vărfuri de munte vin să sporească o tradiţie prefirată in timpurile imbătrănite ale veacurilor.Â

In fiecare an, in a treia duminică a lunii septembrie, localnicii din Baia de Fier, judeţul Gorj, intămpină toamna prin jocuri şi căntece pastorale:e intorsul oilor de la munte. Invitaţi de peste şapte sate şi şapte vărfuri de munte vin să sporească o tradiţie moştenită de generaţii şi generaţii, din vremurile involburate ale inchegării noastre ca neam, cănd păstoritul era principala ocupaţie a locuitorilor acestor pămănturi.

Dacă ar fi să acceptăm remarca făcută de Cioran, cum că de-a lungul istoriei nu am fost altceva decăt un popor de păstori şi că singura noastră capodoperă populară nu a fost alta decăt "Mioriţa", atunci e de inţeles de ce marile sărbători pastorale - plecatul oilor la munte şi intorsul oilor de la munte - s-au păstrat de atăt amar de vreme. Oamenii de la munte au trăit aproape atemporal. Această atemporalitate n-a fost prestabilită, ca in "Jocul de-a vacanţa" a lui Milhail Sebastian, ci asumată firesc, ca un altfel de joc stabilit de Natură. Nu au trăit sub semnul calendarului, al zilelor şi lunilor inscrise in el, ci sub semnul anotimpurilor şi al astrelor. Au plecat singuri cu oile primăvara pe munte, i-au bătut vănturile, i-au murat ploile, i-au părjolit soarele şi i-au mistuit dorurile. Despre toate astea au doinit abia auziţi de mioare sau au hăulit de au răsunat văile. Adeseori şi-au insoţit glasul cu tănguirile fluierelor ori al cavalelor. Aşa s-au născut căntecele care azi le luminează sărbătorile. Căci nici o plecare şi nici o coborăre a oilor de la munte nu se face fără a sărbători momentul p