Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce legătură este între Crucea Transilvană şi bordelul Nataşei

Publicat in Romania Libera, vineri 26 noiembrie 2010 · ·

După ce a fost protagonistul unui imens scandal sexual, în care sunt implicate şi minore, deputatul Petru Călian va fi decorat de BOR cu cea mai înaltă distincţie ortodoxă a Transilvaniei.

Fostul ministru PDL al Economiei Adriean Videanu şi deputatul PDL de Cluj Petru Călian vor primi, pe data de 30 noiembrie, cea mai înaltă distincţie bisericească a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Este vorba de Crucea Transilvană. Distincţia le va fi acordată celor doi lideri politici ca urmare a „sprijinului acordat pentru rectitorirea Mănăstirii Nicula", în fapt pentru banii publici oferiţi pentru construirea unui luxos complex de clădiri.

Decizia înaltului for bisericesc este cu atât mai surprinzătoare, cu cât deputatul Petru Călian

este protagonistul unui imens scandal sexual. Demnitarul este acuzat că ar fi beneficiat de serviciile unor prostituate, dintre care unele minore, pe care le-ar fi dus inclusiv în hotelul parlamentarilor din Capitală, unde cazarea membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului este plătită din bani publici. Deputatul clujean a negat toate acuzaţiile, iar în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Cluj are rolul de martor. În urma scandalului, însă, el a fost poreclit „deputatul de la bordel".

Cum se justifică Biserica

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, părintele Bogdan Ivanov, ceremonia de acordare a înaltei distincţii bisericeşti va avea loc de Ziua Sfântului Apostul Andrei, la Mânăstirea Nicula. Cei doi lideri ai PDL, Călian şi Videanu, vor participa la Sfânta Liturghie, oficiată de episcopul vicar PS Vasile Someşanul. Apoi, episcopul ortodox la va înmâna oficial celor doi Crucea Transilvană. Părintele Ivanov a justificat surprinzătorul gest al Arhiepiscopiei prin recurgerea la un set selectiv de criterii: „Am luat în calcul exclusiv meritel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 47 minute
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum 45 minute
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 2 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°