Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAPORTUL UE PE JUSTITIE. Parchetul General: Raportul subliniază o creştere semnificativă în investigarea corupţiei şi a evaziunii

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 iulie 2012 ·

Raportul CE pe justiţie subliniază că, în cei cinci ani de la aderare, procurorul general al PICCJ a luat o serie de măsuri destinate să întărească managementul şi performanţele actului de urmărire şi că s-a înregistrat o creştere semnificativă în investigarea infracţiunilor de corupţie, este concluzia Parchetului asupra raportului, informează Mediafax.

Alte infracţiuni în cazul cărora s-a reţinut respectiva creştere sunt cele de contrabandă, evaziune fiscală şi criminalitate organizată, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

În comunicat se precizează că PICCJ a luat act de Raportul privind România publicat de Comisia Europeană (CE) în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), care "prezintă în mod obiectiv evoluţiile Ministerului Public".

"Raportul subliniază faptul că, de-a lungul celor 5 ani de la aderare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat o serie de măsuri destinate să întărească managementul şi performanţele actului de urmărire. Astfel, preocupările au inclus, printre altele, adoptarea de strategii locale pentru combaterea, cu prioritate, a anumitor infracţiuni, introducerea unor criterii noi de evaluare mai concentrate pentru unităţile de parchet, crearea de reţele de procurori dedicaţi şi specializaţi, cursuri de pregătire vizând anumite domenii, precum şi elaborarea şi diseminarea celor mai bune practici", se arată în comunicat.

Totodată, potrivit sursei citate, este menţionat, ca un plus, faptul că Ministerul Public s-a informatizat şi şi-a realizat propria reţea informatică. "Informatizarea permite un sistem de management al cauzelor, un sistem securizat de comunicaţii, dar şi acces direct la bazele de date necesare în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 40 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 55 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°