Iranul vrea să furnizeze Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) precizări suplimentare privind răspunsul la oferta legată de combustibilul nuclear, a declarat, astăzi, ministrul iranian al Afacerilor Externe, Manouchehr Mottaki, citat de AFP. "Avem propuneri şi precizări de adăugat pe care încă nu le-am transmis", a spus Mottaki, citat de postul public de televiziune. Puterile străine vor avea de ales între aceste opţiuni, a mai spus acesta, sugerând o nouă rundă de negoicieri.
Trei opţiuni
Mottaki a reacţionat la propunerea AIEA din 21 octombrie de a încheia un acord în baza căruira Iranul să îmbogăţească în străinătate uraniul slab îmbogăţit, pentru a obţine combustibil pentru reactorul său nuclear de cercetare din Teheran. • îmbogăţirea uraniului în proporţie de 20% şi să producem combustibilul chiar în Iran
• cumpărarea în străinătate
• schimbarea uraniul îmbogăţit cu 3,5% pentru a obţine combustibil îmbogăţit cu 20%
Ceilalţi trei negociatori (Statele Unite, Rusia, Franţa) ai acestui proiect l-au acceptat deja. Teheranul, însă, nu l-a aprobat, dar nici nu l-a respins şi a propus noi discuţii pe această temă.
Acum două zile, şeful diplomaţiei franceze Bernard Kouchner a somat Iranul să dea un răspuns AIEA cât mai repede, precizând că negociatorii nu mai pot aştepta prea mult.
De asemenea, Kouchner şi-a exprimat "îngrijorarea" în legătură cu reprimarea, miercuri, a manifestaţiilor de la Teheran. "Un guvern care reprimă în interior şi refuză dialogul în exterior, acest lucru nu este de bun augur", a declarat el.
"Suntem obişnuiţi cu declaraţiile superficiale şi slab informate ale lui Kouchner (...) şi credem că acest gen de declaraţii nerealiste aduc înainte de toate atingere intereselor francezilor", a spus Mottaki, citat de agenţia Fars.
CITIŢI ŞI: