Impozitele pe venit, obsesia americanilor, se află în Statele Unite în centrul dezbaterilor pentru reducerea deficitului bugetar, dar se situează la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, de la sfârşitul preşedinţiei Ronald Reagan.
Odată cu apropierea "fiscal cliff", un plan de majorări de taxe şi reduceri ale cheltuielilor care va intra automat în vigoare în ianuarie în lipsa unui acord de reducere a deficitului bugetar, toată clasa politică de la Washington promite să menţină impozitele la nivelul actual pentru aproape toţi americanii.
După Chile şi Mexic, Statele Unite au cele mai reduse impozite din cele 34 de state din Organizaia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu taxe obligatorii echivalente cu numai 25,1% din PIB, faţă de 44,2% în Franţa, a treia cea mai impozitată ţară din OCDE.
Încasările fiscale ale SUA nu au mai fost aşa de slabe din 1950, potrivit Casei Albe, explicaţia parţială fiind recesiunea din 2008 şi redresarea economică lentă.
Pentru americanii cei mai bogaţi, impozitele pe venit nu au mai fost atât de reduse de la sfârşitul anilor ’80. În anii ’50, nivelul maxim al impozitului pe venit atingea 91%, iar în 1981 depăşea 70%. Pragul maxim al impozitului pe venit a scăzut ulterior la 50%, pentru a ajunge la 28% în preşedinţia Ronald Reagan. În timpul mandatului lui Bill Clinton, limita superioadă a acestui impozit a urcat la 39,6%, dar a coborât la 35% în perioada lui George Bush, nivel menţinut şi de preşedintele Obama.
În Franţa, nivelul maxim de impozitare a veniturilor a fost de 44%, până la crearea în acest an a unei taxe suplimentare de 45% pentru venituri care depăşesc 150.000 de euro.
În faţa crizei, Barack Obama a introdus o reducere a contribuţiilor sociale.
Reducerile succesive ale impozitelor au accentuat divergenţele fiscale între Statele Unite şi ţările Europei Occident
