Parlamentul nu poate fi împiedicat în exercitarea dreptului de a suspenda sau nu din funcţie pe preşedinte, indiferent de avizul, pozitiv sau negativ, al Curţii Constituţionale (CC), se arată în motivarea deciziei CC privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Băsescu.
"Chiar dacă s-ar considera că numai Curtea Constituţională, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, prevăzut de normele constituţionale ale art. 142 alin.(1), poate califica faptele imputate Preşedintelui României ca fiind sau nu fapte grave de încălcare a Constituţiei, Parlamentul nu poate fi împiedicat în exercitarea dreptului de a suspenda sau nu din funcţie pe Preşedintele României, indiferent de avizul, pozitiv sau negativ, al Curţii Constituţionale, aviz care are un caracter strict consultativ, aşa cum stabileşte art. 146 lit.h) din Constituţie", se arată în motivarea CC, publicată miercuri în Monitorul Oficial.
În acelaşi document se arată că, în cadrul procedurii de suspendare a preşedintelui, reglementată de art. 95 din Constituţie, rolul Curţii Constituţionale încetează odată cu emiterea avizului consultativ.
CC mai subliniază că, potrivit Legii fundamentale, pentru a fi suspendat, preşedintele trebuie să săvârşească fapte grave de încălcare a Constituţiei. În acelaşi timp, se arată în motivare, Constituţia lasă la latitudinea Parlamentului suspendarea sau nu a acestuia, chiar şi în situaţia în care a săvârşit astfel de fapte.
"Prin urmare, doar Parlamentul poate hotărî suspendarea Preşedintelui, având dată această putere, iar odată declanşată procedura parlamentară de suspendare din funcţie a Preşedintelui Românie, potrivit Constituţiei, aceasta nu poate fi oprită. Este adevărat, însă, că Legea fundamentală nu defineşte noţiunea de fapte grave. De aceea, cu ocazia Avizului consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007 privind p