Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Poliţiei Dej, învinuit de DNA, îşi proteja unele afaceri cu ajutorul funcţiei deţinute

Publicat in Gandul, marți 8 octombrie 2013 ·

Comandantul Poliţiei Dej, Aurel Mureşan, este învinuit de DNA Cluj pentru "activităţi incompatibile cu funcţia de poliţist", afirmă surse din rândul anchetatorilor, care spun că acesta îşi proteja unele afaceri pe care le are, cu ajutorul funcţiei deţinute, în timp ce Mureşan susţine că nu e vinovat

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, comandantul Poliţiei municipiului Dej, Aurel Mureşan, este învinuit într-un dosar al DNA Cluj, pentru "activităţi incompatibile cu funcţia de poliţist", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, Aurel Mureşan desfăşoară mai multe activităţi în domeniul afacerilor şi îşi protejează aceste afaceri, folosindu-se de funcţia de poliţist.

"Aurel Mureşan are afaceri în mai multe domenii, între care transporturi, taximetrie, deşeuri menajere şi îşi protejează aceste afaceri de controale din funcţia de comandant al Poliţiei Dej", au spus sursele citate.

La audieri, Mureşan nu a recunoscut aceste fapte.

Procurorii DNA Cluj au audiat şi alţi poliţişti de la Dej, dar nu au stabilit încă participaţia acestora, respectiv dacă vor fi învinuiţi sau vor rămâne martori în dosar.

După aproximativ trei ore, şeful Poliţiei Dej, Aurel Mureşan, a ieşit din sediul DNA Cluj, unde, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, a fost audiat de către procurori.

"Nu sunt vinovat de nimic, nu sunt cercetat. Am fost la DNA în legătură cu nişte dosare care se află în lucru la Poliţia municipiului Dej, nu pot spune mai multe, nu sunt cercetări. Dar nu sunt cercetat de nimic, am fost la DNA în nişte legătură cu nişte probleme de serviciu, nu ştiu nimic despre alţi poliţişti de la Dej", a spus Mureşan.

Anterior, surse din rândul anchetatorilor declarau corespondentului MEDIAFAX că procurorii DNA Cluj au făcut, marţi, percheziţii, atât la sediul Poliţiei Dej, cât şi la locuinţele unor pol

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 12 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°