Acesta a venit însoţit de avocatul său care a spus că cel pe care îl apără nu a avut intenţia de a vătăma pe cineva. Ieri, doi dintre cei trei executori atacaţi, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte cu arsuri minore provocate, spun ei, de acidul de baterie.
A ales în cele din urmă să se predea organelor legii, după mai bine de 24 de ore în care poliţiştii i-au păzit casa pentru a-l prinde. Eugen Dobre, în vârstă de 50 de ani, bărbatul care i-a atacat pe cei trei executori fiscali care veniseră la magazinul fiului său cu un mandat de sechestrare, a ajuns la secţie pentru a-i lămuri de anchetatori de cele întâmplate. Acesta nu a făcut nicio declaraţie, însă, avocatul său a spus că cel pe care îl apără nu a avut intenţia de a vătăma pe cineva. “Vinovăţia nu are cum să o recunoască pentru că nu a fost vorba de o intenţie de a vătăma pe cineva. Avem martori care vor spune împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul. E vorba de lichid electrolitic, nu de acid”, a declarat Ion Stoichiţă, avocat în Baroul Dâmboviţa.
„Nu era necesar sechestrul”
Stoichiţă a mai precizat că cel pe care îl reprezintă nu s-a predat mai repede poliţiei de teamă şi că sechestrul nu mai era necesar, având în vedere că se ajunsese la un acord între părţi. “Era mai bine să vină de ieri, dar îi era frică. I-a fost frică de atâtea maşini de poliţie care staţionau în faţa casei sale. În fiecare zi, se prezentau inspectorii ca să colecteze banii. S-a convenit ca în zece zile să prezinte situaţia contabilă a firmei şi să se achite acea sumă de bani. Au făcut proces verbal pentru această chestiune, dar la un moment dat s-a enervat pentru că veneau întruna. Nu ştiu de ce au mai venit să pună sechestru. Sechestrul este o măsură asiguratorie în situaţia în care cel obligat nu-şi îndeplineşte de bună voie obligaţiile, dar ei au ajuns la un acord”, a adăug