Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiri pentru Gaudeamus/ de Stelian Ţurlea. GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale „Ziarului de duminică”, rubrici care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La „Cartea de literatură” sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate pe larg de cronicarii literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica „Avanpremieră”. În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.

La apropiatul Târg de Carte Gaudeamus vor fi lansate un număr impresionat de titluri. Am adresat câtorva scriitori români care au publicat volume la Editura Cartea românească întrebarea „Ce înseamnă titlul nou lansat la Bookfest în creaţia dvs?”

Ioana Ieronim – Când strugurii se prefac în vin

Pentru cea care a scris, Când strugurii se prefac în vin este o carte de versuri de dragoste. Intră în joc variate mijloace expresive - nu în sensul vreunei demonstraţii de stil ori profesiuni de credinţă estetice, generaţioniste - ci pentru a încerca să traducă uimirea, exuberanţa, apropierea şi distanţa, multiplicitatea stării de comunicare cu o fiinţă iubită. Nici noi şi nici cuvintele noastr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un accident aviatic

Wall-Street.ro acum 22 minute
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu este clar dacă la bordul aparatului se afla preşedintele Ebrahim Raisi, relatează agenţiile internaţionale de presă. Elicopterul implicat în accid

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum o ora
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu

Cancan acum 34 minute
Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș, a avut parte de un sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, 18 mai 2024. Nu a mai avut nicio șansă în fața geloziei tânărului de 24 de ani din Sibiu, care s-a năp

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 2 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Vremea

București
acum

23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°