Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popa i-a îngropat: Chiajna-Rapid 1-0! VIDEO Cursa senzaţională de 70 de metri, încheiată cu un gol cum numai Maradona şi Messi au reuşit! VEZI REZUMATUL!

Publicat in Pro Sport, vineri 16 martie 2012 ·

În minutul 90, Adrian Popa a învins Rapidul după o super acţiune care le-a tăiat, pentru moment, pofta de titlu a elevilor lui Răzvan Lucescu

Stadionul suspiciunilor din Chiajna s-a transformat pentru două ore într-un mic Giuleşti. Cu vişiniu pe mai toate scaunele, dar cu infinit mai puţine şanse să i se crape tencuiala la un strigăt mai cu vlagă al galeriei.

Băieţii lui "Reghe" au îmbrăţişat fără mutre condiţia de oaspeţi în propria casă şi au încercat să fie periculoşi. Asta şi pentru că giuleştenii aruncă şi acum, involuntar, câte un ochi spre tribună, acolo de unde îi salută bătrânelul marcator Pancu. Nu că Ioniţă n-ar fi băiat bun, de vestiar, dar chiar şi tramvaiul ce traversează Bucureştiul la prânz vede capătul de linie mai des decât vede el mingea într-un meci. Iar Sotelo nu poate însemna, cel puţin acum, mai mult decât un meditator de spaniolă.

Rocha-cha! Fără dans

În condiţiile date, nu e de mirare că Adi Rocha, atacantul cu nume de DJ de pe la noi, trece la o palmă de gol. Pasă printre a lui Filip şi un şut cu ură al vârfului, dar mingea ocoloeşte poarta lui Coman. Trimite şi Deac o minge isteaţă, printre mai multe picioare, dar Herea nu trece de vârful ghetei lui Kolev. Dacă era şi acum Baruch în poartă....

"Roşu" Duarte, eliminare Ioniţă!

Încă două momente în care Rapid dă senzaţia că ar putea marca şi atenţia e captată de craincul stadionului, care le cere ultraşilor giuleşteni - ei, cei care au dat-o la pace cu Mircea Sandu - să nu-i mai înjure pe Mitică şi pe Naşu'. Poate nici pe Ioniţă n-ar fi indicat să-l mai certe. Ţintă mai bună ar fi Duarte care, după ce alunecă, faultează şi vede al doilea galben. Jocul încurcat al giuleştenilor are şi mai multe noduri acum. Şi Răzvan are un nod în gât, e şi normal. Îl trage pe Ioniţă lângă el, Chiajna rămâne şi ea cu un om în minus, intră şi Sotelo,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 41 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 5 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°