Cioran spunea ca exista popoare inteligente care insa, pentru ca vorbesc o limba provinciala, sint condamnate la anonimat. Limba romana nu-i nici mai presus nici mai prejos decit oricare altele, este doar necunoscuta. Iar asta din motivele pe care le sublinia ginditorul de origine transilvana, intrucit simplul fapt de a fi fost scrise intr-o limba care abia daca se extinde dincolo de fruntariile statului roman o lipseste de posibilitatile de a se extinde. La asta trebuie adaugate actualele tendinte editoriale de mercantilizare a culturii, care dau prioritate literaturii nationale si celei anglosaxone, deoarece se vind mai usor, pe celelalte marginalizindu-le in categoria de „periferice“, astfel ca prezenta lor pe piata de carte ajunge sa fie aproape simbolica.
De aceea, atunci cind Sabas Martín m-a invitat sa particip la un numar special al revistei Cuadernos del Ateneo, dedicat literaturii romane, am primit evident cu entuziasm ideea lui si am acceptat invitatia ipso facto. Si nu doar pentru ca reprezenta o fereastra pentru citiva autori romani, ci si pentru ca era vorba despre o revista a orasului La Laguna, in a carui universitate am fost student pe durata sederii mele in Tenerife.
Un alt motiv care contribuie la necunoasterea literaturii romane este caracterul sau relativ recent. Nici italiana nu-i o limba care se intinde in afara Italiei, dar, de atitea secole, este purtatoarea unei culturi formidabile si multi dintre autorii sai reprezinta puncte de referinta ale literaturii universale.
Din motive istorice, a caror expunere nu-si are locul in aceste insemnari succinte, literatura romana propriu-zisa nu apare decit in secolul al XIX-lea. Nasterea ei este legata de cea a Romaniei ca stat, care are loc tot in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, atunci cind vechea limba de origine romana, pe care populatia nu a incetat sa o vorbeasca