Dinamo a fost condusă cu 2-0 la Târgu Jiu, însă a reuşit să obţină o remiză, scor 2-2, pe final de meci, potrivit ziare.com.
Revenită după dezastrul de la Split, Dinamo a trebuit să înfrunte o formaţie extrem de motivată a celor de la Pandurii Târgu Jiu.
Elevii lui Andone nu au trecut peste dezamăgirea eliminării din cupele europene şi au acuzat mari probleme.
Pintilii a înscris în minutul 21 cu o lovitură de cap, însă reuşita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid, decizia fiind la limită.
Opt minute mai târziu, Pandurii a mai înscris o dată, însă de această dată super-golul lui Ciprian Brata a fost validat.
Dinamo a căzut de tot şi, în urmă unui penalty inventat de Marius Avram, Pandurii a marcat golul cu numărul doi cu trei minute înainte de pauză, prin Orac.
Ioan Andone a mutat în ofensivă după pauză, trimiţându-i pe teren pe Ionel Dănciulescu şi Marius Niculae, iar insistenţă sa a dat roade în cele din urmă.
Cu şapte minute înainte de final, Andrei Cristea a redus din diferenţă pe fondul unei greşeli a fundaşilor adverşi.
Dinamo a reuşit să obţină o remiză la Târgu Jiu după ce a egalat în minutul 88, prin Marius Niculae, cu o reluare din faţa porţii. Dinamo a fost condusă cu 2-0 la Târgu Jiu, însă a reuşit să obţină o remiză, scor 2-2, pe final de meci, potrivit ziare.com.
Revenită după dezastrul de la Split, Dinamo a trebuit să înfrunte o formaţie extrem de motivată a celor de la Pandurii Târgu Jiu.
Elevii lui Andone nu au trecut peste dezamăgirea eliminării din cupele europene şi au acuzat mari probleme.
Pintilii a înscris în minutul 21 cu o lovitură de cap, însă reuşita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid, decizia fiind la limită.
Opt minute mai târziu, Pandurii a mai înscris o dată, însă de ace