Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcarea din faţa Palatului Administrativ, pregătită pentru reabilitare

Publicat in Vocea Brailei, joi 10 octombrie 2013 ·

* deocamdată, a fost îndepărtat stratul de beton cu probleme * lucrările efective de reparaţii mai au, însă, de aşteptat până când va fi gata documentaţia tehnică * procedura a fost demarată deja, imediat după ce clădirea Palatului Administrativ a fost preluată de Consiliul Judeţean de la Prefectura Brăila

Un excavator cu picamer hidraulic al firmei "Tancrad" a spart, ieri, betonul din parcarea aflată în faţa Palatului Administrativ, însă lucrările de reabilitare nu au început efectiv. Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat, recent, că, după ce instituţia pe care o conduce va prelua clădirea Palatului Administrativ de la Prefectură, se va acorda prioritate reabilitării spaţiului din faţa imobilului. Lucrările mai au, însă, de aşteptat. Nicu Filote, secretarul CJ Brăila, ne-a declarat că, deocamdată, demersurile legale pentru efectuarea reparaţiilor nu s-au finalizat. Este vorba despre realizarea proiectului tehnic, întocmirea devizului, organizarea licitaţiei pentru stabilirea constructorului etc. "Hotărârea de Guvern nr. 754 din 2013, prin care clădirea a trecut din administrarea Prefecturii în administrarea Consiliului Judeţean Brăila a fost publicată în Monitorul Oficial abia marţi, 8 octombrie. Din acel moment a putut fi demarată procedura legală de întocmire a documentaţiei. Deocamdată, ceea ce se face azi (ieri n.n.) în parcare este doar o pregătire a terenului, prin îndepărtarea betonului spart şi inestetic. Lucrarea efectivă va începe după parcurgerea tuturor paşilor procedurii prevăzute de lege. Noi sperăm ca până la finalul acestui an să reabilităm această parcare", ne-a declarat Filote. Acesta a precizat că, odată preluat imobilul de la Prefectură, CJ acordă atenţie nu doar parcării ci şi rezolvării problemei încălzirii. În acest sens, urmează ca în perioada următoare clădirea să fie dotată cu inst

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 56 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 46 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 46 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 52 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°