Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de birouri dă semne de dezmorţire: proiect de 66 mil. euro lângă Piaţa Victoriei

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 11 mai 2012 ·

Compania de dezvoltare imobiliară S IMMO din Austria, care deţine în Bucureşti cen­trul comercial Sun Plaza situat în cartierul Ber­ceni, va investi 66 de milioane de euro în dezvoltarea unui proiect de birouri pe un teren aflat la o distanţă de 700 m de Piaţa Victoriei.

Austriecii, care au printre acţionari şi grupul Erste Bank, proprietarul BCR, au cumpărat de mai bine de cinci ani un teren pe Calea Griviţei, la intersecţia cu strada Buzeşti, iar acum par decişi să înceapă dezvoltarea a două clădiri de birouri de 6 şi 15 etaje, având o suprafaţă de 28.000 de metri pătraţi.

Numărul clădirilor de birouri aflate în prezent în construcţie în Bucureşti este destul de redus, în condiţiile în care gradul de neocu­pare este în continuare la un nivel ridicat, de 13-14%.

Cu toate acestea, în condiţiile în care pentru următorii ani nu sunt aşteptate prea multe livrări, unii dezvoltatori consideră că este un moment bun să investească, sperând totodată la o revenire economică susţinută.

Clădirile S IMMO vor avea denumirile The Mark (cea de 15 etaje) şi Podium şi vor dispune de 320 de locuri de parcare. In­vestitorii au desemnat firmele de consultanţă imobiliară Colliers şi Jones Lang LaSalle agenţi coexclusivi ai proiectului, care a fost "desenat" de firma de arhitectură Chapman Taylor.

În prezent, zona Buzeşti-Berzei este un imens şantier, pe aici urmând a fi construită o arteră ce va lega Piaţa Victoriei de Palatul Parla­mentului şi, mai departe, va ajunge până la Piaţa Progresul.

Aceasta nu este prima investiţie a companiei S IMMO în piaţa de birouri din Bucureşti, în condiţiile în care austriecii au în por­tofoliu şi clădirea Sun Offices, situată în ime­diata vecinătate a mallului Sun Plaza. În acel imobil austriecii au atras printre chiriaşi firmele PepsiCo, Siepcofar (farmaciile Dona) şi Regina Maria, care operează o clinică privată. @N_

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 25 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 54 minute
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum 38 minute
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 49 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum o ora
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°