Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cauza teroristilor profesorii universitari, cu ochii pe studentii internisti

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 24 noiembrie 2001 ·

Ministerul Educatiei si Cercetarii a trimis tuturor universitatilor sub mentiunea strict secret un plan de masuri privind intarirea controlului in complexele studentesti, ca urmare a crizei create de declansarea razboiului impotriva teroristilor din Afganistan. Prorectorul Universitatii Stefan cel Mare Suceava, prof.univ.dr. Mihai Iacobescu ne-a declarat ca in urma acestui ordin, conducerea institutiei a elaborat un plan de masuri pentru a preintimpina aparitia unor situatii nepravazute. Studentii nu vor mai putea primi vizite decit intre orele 6 si 23, iar orice persoana care doreste sa intre in camin va trebui sa prezinte actele de identitate. Portarii vor tine intr-un registru special evidenta tuturor persoanelor straine care intra in camin. In acest registru vor fi trecute data, ora si durata vizitei, precum si numele studentilor care au primit persoane straine in camera. Accesul studentilor se va face pe baza de legitimatii, intre orele 6 si 23, dupa orele 23, portarii urmind a inchide caminele. Mihai Iacobescu a adaugat ca in caminele Universitatii sint cazati in prezent si studenti din Republica Moldova si Ucraina, iar persoanele straine care vin in vizita la acestia vor fi verificate la intrarea in camine. El a mai precizat ca Universitatea are un serviciu permanent de paza si ca se vor organiza controale periodice in campusul universitar. De asemenea, cadrele didactice, prodecanii facultatilor, personalul administrativ si prorectorii universitatii vor organiza intilniri cu studentii pentru a preveni aparitia unor situatii neplacute. Alarmele false vor fi pedepsite iar orice actiuni suspecte vor fi aduse in atentia conducerii in scris, urmind a fi sesizate Politia sau Serviciul Roman de Informatii. (Mihaela ROBU) Ministerul Educatiei si Cercetarii a trimis tuturor universitatilor sub mentiunea strict secret un plan de masuri privind intarirea controlului in c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 56 minute
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum 58 minute
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 9 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°