Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mandorlini va mai renunţa la doi jucători

Publicat in Adevarul, luni 1 februarie 2010 ·

Nei şi Yssouf Kone sunt numele importante care au şanse mari să plece de la CFR Cluj după al doilea cantonament al iernii. Paszkany încă aşteaptă o ofertă pentru Kone, în timp ce Nei este dorit cu insistenţă la Alba-Iulia, sub formă de împrumut

Lotul CFR-ului nu este încă definitivat pentru returul campionatului, pe care echipa lui Mandorlini îl începe de pe prima treaptă a clasamentului. Până acum, la capitolul veniri apar doar numele lui Nicolae Dică, Cristian Bud şi Kasali Casal, în condiţiile în care au plecat Leao, Flores şi Mara, iar Boroştean este foarte aproape de a-i urma.

Mai mult, Casal nu va fi păstrat în lot, decât în cazul în care-l va impresiona pe Mandorlini în cantonamentul care va începe mâine. Nigerianul venit de la Swindon Town nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor în primul stagiu de pregătire, motiv pentru care şefii se gândesc să nu-l reţină în lot.

Nu-l vrea nimeni pe Kone

Yssouf Kone se află în cea mai grea perioadă a carierei sale la CFR Cluj. Deşi în 2008, când a semnat cu CFR, era considerat un transfer care va face senzaţie în campionatul românesc, Kone nu a reuşit să-l mulţumească pe patronul Arpad Paszkany. Mai mulţi oameni de fotbal au declarat că ivorianul care joacă pentru naţionala statului Burkina Faso este unul dintre cei mai buni atacanţi care au evoluat vreodată în România, omul cu banii din Gruia nu a fost de acord cu acest lucru.

Surse apropiate acestuia ne-au dezvăluit că principalul motiv pentru care vrea să scape de fotbalist este caracterul acestuia, neagreat de vestiar. Kone este un tip nonconformist, uneori arogant, lucruri de care s-au plâns colegii săi. Mai mult, salariul său, de 350.000 de euro, este considerat uriaş în raport cu prestaţia din teren, coroborată cu o viaţă extrasportivă intensă. Totuşi, până în prezent, nicio formaţie nu şi-a arătat interesul pentru un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 38 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 39 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°