Gheorghe Isvoranu•Actiunea de protest ar putea fi oprita in ultimul moment doar prin rezolvarea revendicarilor angajatilor din invatamant
Astazi, liderii sindicalistilor din invatamant au prima intalnire din aceasta saptamana cu reprezentantii Guvernului Isarescu. Pana in prezent, de la inceputul vacantei elevilor, sindicalistii din invatamant au fost ignorati atat de guvern cat si de reprezentantii Ministerului Educatiei Nationale, care nu au stabilit nici o intalnire pentru negocieri. Astazi, dupa sedinta de guvern la care va participa si presedintele Emil Constantinescu, liderii profesorilor se vor intalni cu reprezentantii guvernului pentru o sedinta de negocieri.
Daca nici dupa aceasta revendicarile profesorilor nu vor fi rezolvate, federatiile din invatamant au decis ca de pe 7 februarie sa declanseze o noua greva generala pe termen nelimitat. "Noi mai speram sa se rezolve ceva in sedinta executivului de maine. Presedintele EmilConstantinescu a promis ca ne va sprijini in timpul acestei sedinte", a spus Gheorghe Isvoranu, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi si secretarul FSII "Spiru Haret".
In ceea ce-l priveste pe ministrul demisionar al Invatamantului, AndreiMarga, Gheorghe Isvoranu a precizat: "Se pare ca domnul Andrei Marga si-a mai revenit. El a solicitat acordarea unui buget de 4% din PIB pentru invatamant pe anul 2000. Pe de alta parte, a ramas cu o idee fixa: personalul nedidactic sa treaca in finantarea consiliilor locale, masura cu care sindicatele nu sunt de acord. Primariile nu au bani nici pentru a plati lemnele de foc necesare scolilor sau pentru a plati proprii angajati. De unde vor avea bani sa plateasca femeile de serviciu si ingrijitorii din scoli ?"
Se pare ca greva profesorilor este iminenta, asta in cazul in care nu se intampla o minune si guver