Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie EVZ: Îndepliniţi visul \"Îngerului copiilor\". Semnează PETIŢIA

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Profesorul Alexandru Pesamosca a cerut insistent ca în spitalul căruia i-a dedicat viaţa să se deschidă o secţie de chirurgie cardiovasculară. Sursa: AGERPRES

De câte ori era vizitat de înalţi dem nitari de la ministerul Sănătaţii, dar şi în discuţiile private cu medicii sau pacienţii, profesorul Alexandru Pesamosca cerea ca în Bucureşti să se înfiinţeze o secţie de chirurgie cardiovasculară, dedicată miilor de copii care în fiecare an se nasc cu malformaţii cardiace.

Această secţie pe care profesorul şi-o dorea cu ardoare, este gata şi a fost construită chiar la Spitalul "Marie Curie". S-au investit în ea 3,5 milioane de euro, bani strânşi din donaţiile românilor şi din fondurile oferite de Ministerul Sănătaţii.

Însă, o aberaţie împiedică deschiderea ei: nu se găsesc asistente care să lucreze în ea.

"Ne uităm la aparatura de ultimă generaţie ca proştii"

"Profesorul Pesamosca ştia cât de importantă era o astfel de unitate de chirurgie cardiovasculară pentru copii, fiindcă a văzut multe asfel de cazuri la viaţa lui", povestesc cei care l-au cunoscut pe "tata Pesi".

Secţia ar fi trebuit să fie deschisă de mult însă hăţişurile birocraţiei o împiedică să înceapă să funcţioneze. "Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt rezolvate. Am făcut un memorandum şi am reuşit deblocarea a 22 de posturi pentru această secţie, când toate angajările pentru bugetari sunt blocate. Din ce am înţeles, ar fi medici dispuşi să vină pe posturile scoase la concurs, însă nu se găsesc asistente medicale", ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătaţii.

Medicii din spital, în schimb, spun că de câte ori întreabă când se deschide noua secţie, li se răspunde că procedurile sunt blocate din vina ministerului. "Profesorul Pesamosca îşi dorea foarte mult această secţie, însă nu a mai trăit să apuce să vadă un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°