Duminica, 30 octombrie 2005. Antena 3. Emisiunea Zigzag cu Ion Cristoiu. Sunt in studio, in direct, cu Elena Udrea, recent demisionata de la Cotroceni. Ma zbatusem s-o aduc, socotind ca va face dezvaluiri senzationale, care sa zguduie scena noastra politica. Visul oricarui moderator din lumea asta mica!
Cum e de asteptat, o intreb pe Elena Udrea asupra campaniei de presa ce-a tinut s-o infatiseze drept varf de lance la Cotroceni al unor grupuri de interese. Elena Udrea fusese acuzata in campania de presa printr-un rationament care suna cam asa. Sotul, Dorin Cocos, a facut afaceri pe vremuri cu alti insi. Deci, actualmente, in pozitia pe care o are la Cotroceni, ar putea favoriza interesele celor cu care a fost partener sotul.
Fosta sefa a Cancelariei prezidentiale declara ca, la o adica, si in cazul lui Calin Popescu Tariceanu se poate face acelasi rationament.
Si Calin Popescu Tariceanu a facut afaceri cu Dinu Patriciu. Inseamna asta ca, devenit astazi prim-ministru, protejeaza si promoveaza interesele domnului Dinu Patriciu in Guvern?!
Pozitie perfecta din punct de vedere logic. Din punctul meu de vedere, de jurnalist interesat sa smulg dezvaluiri, e o catastrofa.
Pentru un asemenea rationament nu era nevoie de osteneala de a o aduce pe Elena Udrea in studio. La fel de bine, daca nu chiar mai bine, puteam sa-l aduc in studio pe Aristotel. Parintele logicii clasice ar fi facut un rationament asemanator.
Cu singura observatie ca, mort fiind, convocarea lui Aristotel in direct mi-ar fi adus ceva rating.
Vine vorba de posibilitatea ca Elena Udrea sa fi dat telefoane la Guvern pentru a interveni in favoarea sotului. Interlocutoarea neaga. Convingator, dupa opinia mea. Stiute fiind relatiile dintre cele doua Palate, e greu de crezut ca primul-ministru s-ar fi ostenit sa rezolve solicitarile Elenei Udrea. Nu le-ar rezolva el pe al