Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Treichl rămâne şeful Erste până în 2017 şi poate ajunge la 20 de ani de mandat

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Andreas Treichl, bancherul austriac care conduce Erste de 14 ani şi care şi-a asumat personal pariul de 3,75 mld. euro pentru preluarea BCR în 2006, rămâne managerul grupului pe timp de criză după ce consiliul de supraveghere i-a prelungit mandatul de CEO până la jumătatea anului 2017.

Actualul mandat se încheia formal în vara lui 2012, însă Treichl îşi exprimase deja intenţia de a rămâne la post, iar administratorii băncii au dorit să dea în avans acest semnal de continuitate la vârf, mai ales după ce Erste a intrat pe pierdere la nouă luni cu aproape 1 mld. euro.

Cu noul mandat de cinci ani, el ar putea deveni unul dintre cei mai longevivi şefi de bancă relevantă în Europa, cu nu mai puţin de 20 de ani în poziţia de CEO. Treichl, care împlineşte la vară 60 de ani, ar avea la sfârşitul noului mandat vârsta de pensionare.

El este în acelaşi timp CEO al băncii şi chairman al boardului fundaţiei Erste Stiftung, principalul acţionar al Erste Group, având şi statutul de cel mai mare acţionar persoană fizică al băncii pe care o conduce. Cu alte cuvinte, Treichl este direct interesat de performanţa Erste şi implicit a preţului acţiunii.

În prezent o acţiune Erste valorează 12 euro pe bursa de la Viena, în scădere cu aproape 60% faţă de nivelul de acum 6 luni. Pachetul de acţiuni deţinut de Treichl s-a depreciat astfel la circa 2,2 mil. euro, valoarea fiind de trei ori mai mică decât în primăvara acestui an. Şeful Erste deţine şi funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere al BCR, ocupându-se direct de selecţia managementului băncii.

Şi Manfred Wimmer, 55 de ani - mâna dreaptă a lui Treichl în proiectul de preluare a BCR - a fost reconfirmat pe po­ziţia de CFO al Erste Group până în 2017. El a ocupat în prima jumătate a lui 2008 funcţia de CEO interimar al BCR şi continuă să urmărească îndeaproape situaţia băncii locale inclusiv din po

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 58 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Când și cum pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii private

Adevarul acum o ora
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a făcut marți o serie de precizări privind modalitatea și termenele la care pit fi retrași banii din Pilonul II de pensii private.

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Negocierile de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei încep în iunie, anunță șefa diplomației din Belgia, țară care deține președinția Uniunii

Ziare.com acum 33 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE. "

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 2 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°