Toţi cei trei investitori înscrişi pe “Lista scurtă" au depus astăzi ofertele neangajante pentru privatizarea CFR Marfă, respectiv planurile de afaceri pentru compania de stat. Sursa: CODRIN PRISECARU
Documentaţia depusă de către investitori ar trebui să cuprindă oferta preliminară şi neangajantă şi comentariile asupra Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, inclus în Dosarul de Prezentare, scrie în comunicatul Transporturilor.
Comisia de Privatizare constituită la nivelul Ministerului Transporturilor (MT) va purta discuţii cu fiecare dintre investitorii, care au depus documentaţia pentru etapa a doua, înscrişi pe “Lista scurtă", începând de mâine, ora 10.00.Â
Pentru a participa la utima etapă, licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie 2013, ora 12.00, acest termen fiind unul de decădere.
În data de 20.06.2013, ora 11.00, la sediul MT, Comisia de Privatizare va proceda la deschiderea plicurilor cu documentele ofertanţilor prezenţi şi va stabili câstigatorul, a mai comunicat Ministerul.
Privatizarea SNTFM CFR MARFĂ SA se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet de 51% din capitalul social al Societăţii.
Procesul de privatizare se desfăşoară în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cu Legea nr.137/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu H.G. nr.577/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi cu H.G. nr. 46/2013.
•