Ziarist și istoric venit din Elveția romandă, m-am gândit dintotdeauna - chiar înainte de a pătrunde misterele Transilvaniei - că trebuie să existe o anume înrudire între Elveția și Cele Șapte Cetăți. Numai că de multe ori adevărul îți apare așa, deodată, pe negândite.
Într-o zi, hoinărind prin Sibiu, pe străduțele din orașul de jos, am intrat în Biserica Azilului, care se află în aceeași curte cu Azilul de bătrâni, și am descoperit, uluit, că, menționate încă din 1292, ele nu încetaseră niciodată să funcționeze. Tot atunci am aflat că prezența sașilor în zonă era atestată din 1243 și mi-am dat seama că alianța fondatoare a Elveției, făurită prin jurământul țăranilor din Uri, Schwyz și Unterwald, data din 1291! Și când te gândești că noi, helveții, ne mândrim cu vechimea instituțiilor noastre! Am simțit dorința să aflu mai multe și astfel am avut iarăși un șoc când mi s-a spus că denumirea săsească a regiunii unde mă stabilisem – un sat din Mărginimea Sibiului, la poalele Carpaților - este Unterwald. Să faci atâția kilometri ca să treci dintr-un Unterwald într-altul, asta da, glumă a istoriei!
Dar câte lucruri n-am mai descoperit! Începând cu colonizarea germanilor, poruncită în plin secol al XII-lea de un rege maghiar care a gândit să facă din platoul transilvănean - defrișat și cultivat de noii coloniști - o pavăză contra năvălitorilor de la Răsărit și o cheie cu care să țină sub control trecătorile Carpaților. Și țăranii germanici încep să sosească, ademeniți de avantajele politice și economice: privilegii speciale, libertatea de a se organiza, loturi de pământ primite în proprietate. Biserica de la Roma pune și ea umărul: călugări cistercieni din Burgundia clădesc lângă Sibiu, la intrarea în defileul Oltului, splendida abație de la Cârța (1202). Pe la aceeași vreme, la 100 de kilometri mai încolo, neastâmpărații cavaler
