Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negociaţi timpul din faţa computerului!

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Un elev nu trebuie să piardă mai mult de o oră și jumătate pe zi la calculator. Părinţii nu trebuie să le impună copiilor cât timp să petreacă la calculator, ci trebuie să discute cu ei un program agreat de ambele părţi.

„În weekend stau şi câte 17 ore odată, pe jocuri online. Chiar dacă părinţii îmi spun să mai ies şi afară, cu prietenii, eu mă despart de calculator doar atunci când trebuie să dorm şi să mânânc", mărturiseşte Andrei (12 ani).

El este unul dintre copiii care petrec excesiv de mult timp în faţa computerului, în ciuda faptului că părinţii încearcă să controleze situaţia. În general, cele două tabere, părinţii şi copiii sunt de acord în privinţa unui singur lucru: că există reguli privind timpul petrecut pe „net". Pentru mulţi copii, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate - ei profită de perioadele în care adulţii nu sunt acasă şi ajung să stea şi de 10 ori peste perioada recomandată.

Negocieri dure

Astfel, părinţii ajung să recurgă la diferite metode pentru a-i împiedica pe copii să acceseze calculatorul. „Ca să fiu sigură că fetiţa mea nu exagerează, prefer să îi parolez calculatorul. Aşa sunt sigură că o pot supraveghea mai bine", spune Maria, mama unei fetiţe în clasa a VI-a. Reprezentanţii programului Sigur.info, derulat de organizaţia Salvaţi Copiii, spun că „simpla parolare a calculatorului, neînsoţită de o discuţie privind raţiunile şi beneficiile acestei acţiuni, poate da naştere unor reacţii de nemulţumire şi chiar de rebeliune din partea copiilor".

„Un program negociat va fi probabil mai uşor respectat decât unul impus. În elaborarea acestui program părinţii ar trebui să aibă în vedere ca preocuparile copilului să fie cât mai diversificate şi să includă activităţi de petrecere a timpului în familie, cu prietenii, practicând un sport, un hobby etc", arată Ovidiu Măjină, coordonatorul programului Sigur.info. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 24 minute
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 52 minute
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 3 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 2 ore
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°