Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalul român: bărbat, incult, din mediul rural

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 octombrie 2008 ·

Un studiu al Poliţiei Române, efectuat în 2008, arată că peste două treimi dintre criminalii din România se află în mediul rural, informează Realitatea.

Potrivit datelor studiului, cele mai multe dintre actele de violenţă înregistrate, respectiv omor, tentativă de omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol urmat de moartea victimei, tâlhărie urmată de moartea victimei, vătămare corporală gravă, pruncucidere, sunt săvârşite de bărbaţi (aproximativ 93%), cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani.

Potrivit aceluiaşi studiu, peste 70% dintre infractori sunt fie analfabeţi, fie au absolvit numai cursuri gimnaziale. Numai 1% dintre autori au studii superioare.

Cei care comit infracţiuni prin violenţă sunt persoane fără educaţie sau agricultori, 61,6% dintre fapte fiind înfăptuite "fără motiv", arată studiul.

De asemenea, celelate cauze ale acţiunilor comise cu violenţă sunt: consumul de alcool (33,7%), "conflictul spontan" (17%), gelozia, jaful şi răzbunarea (în proporţie de 9-10%).

Psihologii pun acest comportament violent pe seama lipsei de afecţiune a copiilor, ai căror părinţi sunt plecaţi, de cele de mai multe ori, să muncească în străinătate.

Aceştia sunt lăsaţi la rude puţin interesate sau incapabile să ofere educaţie, supraveghere şi sprijin moral minorilor sau pur şi simplu lăsaţi să se descurce singuri.

În aceste condiţii, mulţi copii dezvoltă comportamente deviante, traduse în fugă de acasă, absenteism sau abandon şcolar, vagabondaj, afiliere la grupări marginale, stradale.

Pe locul al doilea în ceea ce priveşte cauzele comportamentului violent se află consumul de alcool, care generează tulburări psihice.

În acelaşi timp, conform zicalei "Bătaia e ruptă din rai", educarea copiilor din mediul rural continuă să se facă prin folosirea violenţei fizice.

@N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 2 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°