Constantin Chirilă e un om simplu din Gorj. A crezut, probabil, că o să aibă o viaţă mai simplă decât restul românilor dacă se face securist. Ajuns subofiţer pe Aeroportul Otopeni, a călcat pe bec din punctul de vedere al şefilor săi. Fiindcă văzuse prea multe (printre care şi mutra lui Carlos Şacalul) şi era considerat nesigur de capii instituţiei, i s-a pregătit o poveste absurdă. A fost condamnat pentru spionaj, considerându-se că ar fi livrat serviciului secret egiptean nişte cursuri de la şcoala de tablagii securişti. Şi nu oricum.
Ci contra a două pachete de Kent!
Jurnalul Naţional: Când eram copil, mă tot uitam la filme cu spioni. Văzându-vă pe dumneavoastră, sunt uşor dezamăgit, nu aduceţi cu James Bond. Cum aţi ajuns să vindeţi marile secrete ale RSR?
Constantin Chirilă: Terminasemşef de promoţie Şcoala de subofiţeri de securitate şi primisem o slujbă bună la Otopeni, la controlul tehnic al paşapoartelor, la bagaje, lucram cu nişte aşa-numite baltouri. Mai asiguram tehnic şi controlul antiterorist al unor recepţii de la ambasade. Intrasem, datorită postului, în contact cu tot felul de străini, dar mai ales văzusem cât de detaşaţi sunt, ce lucruri au. Eram tânăr, nu îmi ţineam gura şi mai vorbeam faţă de colegi că e o diferenţă ca de la cer la pământ între noi şi occidentali, atât ca stare materială, cât şi ca libertate.
Mulţi dintre cei cu care vorbeam d-astea dădeau şi "extemporale" la contrainformaţii. Eram încadrat într-o unitate specială, mamut, 0620, provenită din contopirea UM 0625 cu UM 0640. USLA era un mic segment al 0620, condusă de colonelul Popescu. Atribuţiile ei erau de la controlul tuturor punctelor de frontieră până la asigurarea securităţii diplomaţilor străni. Din cauza asta, contrainformatorii erau mai vigilenţi. Eu m-am împrietenit la o recepţie cu un diplomat libian care stătea deasupra berăriei Grădiniţa