Miliţienii il opreau des pe Ion Ceauşescu, fie că se imbăta şi făcea scandal, fie că se bătea cu unii, fie că-l vedeau noaptea umblind ca strigoiul cu umbrela aceea sinistră după el şi, la somaţia: Buletinul! , de fiecare dată Ion Ceauşescu trăia adevărate orgasme. Băga mina uşurel in buzunarul de la spate al pantalonilor şi scotea grijuliu actul, depunindu-l ca pe-o floare in palmele organelor. Miliţienii deschideau buletinul şi ăia care nu-l cunoşteau inţepeneau: Ceauşescu... Ion... silabiseau ei cu voci deodată tremurinde şi imediat atacau: Nu vă supăraţi..., ori fiţi amabil..., ori dacă nu vă deranjează intrebarea (deveneau foarte politicoşi miliţienii cind ii citeau buletinul lui Ion Ceauşescu):... aveţi vreo legătură cuuu...?, iar aici ridicau ochii in sus, făceau un semn cu mina in spate, ori luau un aer solemn. Puţini indrăzneau să spună direct: cu... Tovarăşul...? sau cu... Familia?... Cei mai mulţi doar sugerau intrebarea prin fluturări elocvente de sprincene ori dregeri ale glasului, ca şi cum s-ar fi inecat sau le-ar fi rămas ceva in git.
Iar Ion Ceauşescu, şmecher, că de prost nu era prost, răspundea tot cu o intrebare: Are vreo importanţă? A, nu, ziceau miliţienii, vai, dar se poate?, intrebam şi noi aşa... Atunci Ion Ceauşescu işi lua un aer demn şi zicea apăsat: dacă am greşit, procedaţi după cum vă dictează conştiiţa şi legile ţării! Aici, toţi miliţienii care nu-l cunoşteau incă ii inapoiau grăbiţi buletinul, il indemnau ca data viitoare să fie mai atent şi dispăreau, topindu-se aidoma unor fantome albastre in ceaţă.
Unul singur, povestea Ion Ceauşescu, a fost cel mai pizdos. A luat buletinul, s-a uitat la el fără să clipească des, apoi a intrebat răguşit, pe un ton jos: Ai vreo legătură cu...? Nici el nu a dus pină la capăt intrebarea, dar ceva din intonaţie, privirea fixă, plus faptul că i s-a adresat la "pertu" l-au făcut pe Ion Ce
