Observ ca oricat incerci sa clarifici conceptual unele lucruri, te izbesti de regretabile neintelegeri. Nu voi face aici o hermeneutica a lecturilor partizane ale eseului meu despre mitul politic anti-american, unele stupefiante prin refuzul de a tine cont de nuantele pe care ma straduiesc sa le respect. N-am spus niciodata ca orice critica a politicii dintr-un moment ori altul a Statelor Unite este aprioric o expresie a anti-americanismului. Am accentuat ca in literatura chestiunii este stiut ca mitul politic nu se discuta in termeni de adevarat versus fals, ci de credibil versus non-credibil. Sa ne gandim, de pilda, la mitul Rezistentei Franceze, discutat intre altii de Robert Paxton, Henri Rousso si Tony Judt. Evident ca a existat rezistenta anti-nazista in Franta. Chestiunea este cum aceasta realitate istorica a fost transfigurata si hiperbolizata intr-un mit politic de catre forte extrem de diferite precum gaullistii si comunistii. Care a fost chimia constituirii acestui mit? Care este gramatica sa subjacenta? Cine au fost si sunt artizanii si beneficiarii sai? Apoi, ce intelegem prin critica a Statelor Unite? Criticarea sistemului politic? A culturii de masa? A culturii de elita (high culture)? A Hollywood-ului? A consumerismului? A lui Barack Obama? A lui George W. Bush? A conservatorismului? A miscarii numita “Tea Party”? A liberalismului american de orientare social-democrata? A rolului Americii ca “hiper-putere” mondiala, spre a relua termenul lui Hubert Vedrine? A Coastei de Est? A oastei de Vest? A Midwestului?

Ceea ce am spus este ca la ora actuala anti-americanismul este mitul politic care uneste forte si miscari altminteri extrem de diferite in numele unei ostilitati comune in raport cu un set de idei si idealuri simbolizate de experienta americana. Ca avem de-a face cu un conglomerat eclectic de idei, pasiuni, emotii, sentimente si resentime