Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Două femei au manifestat cu sânii goi, pe o dubă de poliţie, lângă Tribunalul din Kiev

Publicat in Romania Libera, marți 16 august 2011 ·

Susţinătoare ale mişcării ucrainene FEMEN au manifestat marţi cu sânii goi, pe o dubă de poliţie, în apropiere de Tribunalul din Kiev, unde este judecată fostul premier Iulia Timoşenko, calificând puterea şi opoziţia drept "grupări criminale", relatează AFP, potrivit Mediafax.

Două tinere s-au urcat pe o dubă de poliţie pentru transportul deţinuţilor, staţionată în apropierea tribunalului, şi şi-au scos bluzele sub privirile poliţiştilor, trecătorilor şi jurnaliştilor, a constatat un fotoreporter AFP.

Ele au desfăşurat o banderolă şi au strigat sloganul inscripţionat pe aceasta "Cutie liberă!", sugerând că este suficient loc în duba goală a poliţiei pentru "criminali".

"Toată lumea va fi trimisă la închisoare, intraţi, aici este loc!" atât pentru regimul la putere, cât şi pentru opoziţie, a strigat o protestatară.

Alta s-a urcat, în genunchi, pe cabina dubei, în timp ce poliţistul de la volanul vehiculului a rămas aşezat, nepăsător, după care a utilizat telefonul mobil.

După circa două minute, poliţiştii s-au urcat pe capota dubei şi le-au reţinut pe cele două femei, care au continuat să strige şi să se zbată pentru a se elibera.

Poliţiştii le-au urcat cu forţa în interiorul dubei pe care şi-au desfăşurat protestul insolit.

FEMEN le-a cerut femeilor din Ucraina, într-un comunicat, să "umple dubele pentru deţinuţi cu bandiţi", atât de la putere, cât şi din opoziţie, "care jefuiesc nepedepsiţi Ucraina, de 20 de ani", adică de la proclamarea independenţei acestei foste republici sovietice.

Iulia Timoşenko, plasată în detenţie provizorie, la 5 august, este judecată pentru că şi-a depăşit atribuţiile de premier, în 2009, autorizând, fără aprobarea Guvernului, semnarea unor contracte de import de gaze naturale ruseşti, la un preţ prea mare, în dezavantajul Kievului.

Opozanta denunţă aceste acuzaţii ca măsuri de repri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 40 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 57 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°