Regele romilor, Florin Cioabă, a ieşit ieri din comă, după ce vineri seara a fost operat pe inimă la un spital din Turcia. Rudele spun că starea sa este acum una bună, după intervenţia salvatoare.
Şase medici turci de la Spitalul Universitar din Antalya l-au operat vineri seara, timp de patru ore, pe Florin Cioabă. Procedura a constat în montarea unui dispozitiv de asistare circulatorie, care să ajute inima pacientului, după ce acesta a făcut un preinfarct zilele trecute, iar vineri a avut alte trei stopuri cardio-respiratorii.
“Acum pot să vă spun cu siguranţă că, după cele trei stopuri cardiace, tata este salvat şi îi multumim lui Dumnezeu... Medicul de aici a spus: «Eu pe omul acesta îl trimit acasă sănătos!» Domnul să-l binecuvânteze şi aşa să fie!”, a declarat Dorin, fiul lui Cioabă, care a adăugat că preşedintele Traian Băsescu a sunat în fiecare zi pentru a afla veşti despre pacient. Transferul cu avionul, 3.500 €
Cu toate acestea, în urma operaţiei, regele romilor are nevoie de concentrat trombocitar, folosit la transfuzii de sânge, astfel că rudele acestuia şi alţi membri ai comunităţii stăteau ieri la intrarea în spital cu afişe în mână şi cereau sânge.
Rudele lui Florin Cioabă speră ca în curând acesta să poată fi transferat în România, iar drumul să fie fă-cut cu un avion SMURD, pentru care însă familia va acoperi costurile deplasării - aproximativ 3.500 de euro.