Evenimentul istoric din urmă cu peste doi ani, când au fost arestaţi doi cunoscuţi interlopi care şantajau o familie din localitate, a rămas fără urmări şi în momentul de faţă. Viorel Curea zis „Uscatu“ şi Ion Feraru zis „Ţapai“ au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau bani de la o familie de oameni de afaceri din Tulcea fiind arestaţi în faţa unui magazin de pe strada Păcii. Imediat au fost puşi în libertate, iar procesul trenează de mult timp.
„Uscatu“ şi „Ţapai“ sunt personaje binecunoscute şi temute în lumea interlopă tulceană. Deşi activităţile lor erau cunoscute în oraş, în iulie 2009 a fost pentru prima dată când autorităţile locale au luat măsuri, cu toate au mai existat plăngeri şi alte povestiri despre teroarea instaurată de anumiţi cămătari. Neoficial, poliţiştii spun că interlopii tulceni sunt greu de prins deoarece au o strategie care îi fereşte de necazuri, oiperănd doar în străinătate, acolo unde dau lovituri grele, după care cu banii obţinuţi revin acasă la Tulcea, unde investesc în afaceri legale, în special imobiliare,cluburi sau baruri.
Ameninţări cu moartea
În 2009 “Uscatu” a împrumutat o persoană din Tulcea cu suma de 3.700 euro, iar ulterior, prin ameninţări cu moartea şi chiar acte de violenţă l-a determinat la plata sumei de 5.200 euro lunar pe o perioadă de 12 luni cu titlu de dobândă – camătă. După un timp, prin aceleaşi metode l-a obligat pe cel pe care l-a împrumutat cu suma de 37.000 euro să încheie un contract de împrumut cu suma de 50.000 euro, fără ca suma menţionată în contract să fie înmânată în realitate. De asemenea, în cursul lunii iunie 2009, prin ameninţare a determinat-o pe soţia părţii vătămate să înmâneze suma de 300 euro reprezentând dobândă camătă. În schemă intra şi un alt interlop tulcean Ion Feraru care intervenea chipurile pentru a ajuta familia aflată în criză de bani.
”Acesta se pr