L-am avut invitat pe Alexandru Maxim la una dintre ultimele ediții ale Recursului etapei, cu care prilej fotbalistul născut în 8 iulie 1990, pe atunci legitimat la Pandurii Tîrgu Jiu, mi-a lăsat o impresie deosebită. Ca să nu folosesc multe cuvinte, am rămas cu imaginea unui tip așezat, surprinzător de matur, în banca lui, cu vorba măsurată. Citind interviul acordat deunăzi lui Andrei Vochin și tipărit în Gazeta de joi, m-am lămurit încă o dată că nu m-am înșelat. Că Alexandru Maxim merită inclus în categoria tinerilor destupați la minte și cu picioarele pe pămînt. Merită cu prisosință.
Mi-a plăcut, ba m-a și cucerit, modul lui pe cît de deschis, pe atît de sobru de a a-borda problemele. În fond, de a privi viața. Aproape stîrnind perplexitate, a refuzat astă-iarnă oferta Stelei și, avînd experiența copilului plecat de-acasă la 12 ani, dar și a celui care a petrecut parte din juniorat în Spania, a hotărît să se transfere direct în străinătate. În Germania, la Stuttgart, la un salariu de 4 ori mai mare decît cel pe care l-ar fi luat în Ghencea. Și în ideea că e titular la VfB, care va disputa sîmbătă finala Cupei contra lui Bayern, adevărat însă, după ce a dezamăgit teribil în campionat, se poate spune că Alex a ales bine. A ochit, a tras, a lovit. Altul s-ar fi umflat în pene. S-ar fi bătut cu pumnii în piept că a dat lovitura. Că s-a orientat la fix și s-a dovedit deștept, inspirat, înțelept. Altul, nu și Maxim, care a declarat, modest, că “deși eram stelist, am ținut cu mine și cu familia mea înaintea oricărei afinități”. Scurt și cuprinzător, în afara oricărei explicații ticluite ori conjuncturale.
Am mai remarcat din dialogul cu pricina fragmentul referitor la Gicu Grozav, internaționalul Petrolului. Alex îl laudă pe mijlocașul ofensiv cu care obișnuiește să stea în aceeași cameră la lotul național, “are o plecare de pe loc excepțională, un simț al