RA Termoficare a ajuns jucaria lui Simirad
•Seful municipalitatii vrea sa "actualizeze" o demisie mai veche a lui Romeo Mistreanu •Reprosurile aduse acestuia sunt puerile •Directorul regiei isi pune soarta in mainile membrilor consiliului de administratie
Un nou scandal risca sa se declanseze in cadrul administratiei locale. Primarul Constantin Simirad si-a declarat intentia de a-l destitui pe Romeo Mistreanu din functia de administrator al Regiei de Termoficare. Primarul si-a argumentat solicitarea prin concluziile controlului facut de municipalitate la regia amintita, in urma cu aproximativ sase luni. Atunci, pentru a risipi dubiile legate de activitatea sa, Romeo Mistreanu si-a inaintat demisia pe 27 octombrie 2000, demisia care nu a fost aprobata de Constantin Simirad. Ieri, seful municipalitatii a dezgropat din nou securea razboiului. "S-a apucat sa dea premii de un milion de lei sau, ma rog, drepturi la sindicate, in conditia in care regia lucreaza in pierdere asa cum lucreaza. De asemenea, Corpul de Control al Primarului a stabilit ca la RAT contabilul-sef trebuia schimbat. Domnul Mistreanu nici vorba sa faca asa ceva, astfel incat am sa-i actualizez demisia pe care a pus-o acum catva timp in urma. Este cererea pe care o aprob, daca ii este imposibil sa se adapteze noilor conditii de manageriat. Contabilul-sef care a facut atatea prostii ramane in continuare in functie. Pentru domnul Mistreanu, Corpul de Control al Primarului nu are nici o valoare. De aceea il voi destitui fara nici o discutie!" ameninta, vizibil iritat, primarul Constantin Simirad.
Consiliul de administratie are ultimul cuvant
In momentul in care Mistreanu si-a pus demisia la dispozitia primarului, acesta nu i-a acceptat-o, mentionand ca nu are un inlocuitor pentru primul post din RA Termoficare. Atat RATC, cat si RA Termoficare, se a